Dear diary..

...i wish..

*sa o vad pe I. in fiecare zi pana cand va pleca in America.
*sa vad marea,macar pentru o ora.
*sa am o poza cu I. si Y. care sa spuna mai mult decat un simplu "te iubesc" care totusi are atatea semnificatii.
*sa il cunosc pe el, cel care s-a intors "cu toootul dupa mine"!
*sa imi termin cartea.
*sa plec in iasi,si sa uit cine sunt
*sa adorm sub cerul instelat
*sa imi imbogatesc biblioteca
*sa imi iau cd-ul de la one republic
*sa o conving pe mama sa ma dea la lectii de tobe.

Doar pentru vara asta.

Baliverne

Sunt doar niste baliverne, cuvinte fara rost spuse de o adolescenta fara rost.Sunt baliverne pe care nimeni nu le crede, la care nimeni nici nu incearca sa se gandeasca.Sunt baliverne pe care nimeni nu le citeste, nici nu si-ar pierde timpul cu niste prostii scrise de o adolescenta prea visatoare care nu va cobora prea curand cu picioarele pe pamant. Dar de ce imi pierd eu timpul sa va spun voua, putinilor cititori,cine este aceasta fata cu capul in nori?Pentru ca nimeni nu o cunoaste cu adevarat, nimeni nu stie cine se afla in spatele a zecilor de masti pe care le poarta. Pentru ca este o actrita in lumea asta plina de actori, care niciodata nu joaca propriul rol.


-"Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii."-

Film cu noi, film cu aman..trei?!

"Trec eu si peste asta!", isi spuse in gandul ei. Dar nu stia daca era adevarat.Incerca sa treaca peste ceva ce durase mai bine de un an.Privea cu tristete spre acel chip pe care era sigura ca nu-l va mai vedea asa de des, asa cum spera.Asa cum sperau amandoua.In fata ochilor ei derula acum un film, un film facut de ea cu ajutorul ei. Incerca sa nu planga, incerca sa-si controleze sentimentele dar in zadar.Momentele frumoase petrecute impreuna nu aveau sa fie niciodata sterse cu guma, aveau sa ramana totdeauna in inima ei. Acolo unde stia ca se va afla si ea ,desi era sigura ca nu va stii niciodata.
O vedea mergand spre ea,dar dintr-o data se oprise.Nu intelesese de ce, nimic si nimeni din jurul ei nu se mai misca.
"Ce..naiba?",isi spuse.
Apoi il vazu.Se apropie putin, si ingheta si el. Acum intelesese.Erau unii langa altii: el si ea.
Trebuia oare facuta o alegere?Nega complet asta, nu voia, nici macar nu voia sa se gandeasca la asta.
Insa,un lucru stia sigur.Nu era cale de intoarcere, iar ea trebuia sa infrunte ceea ce urma.

Nisip printre degetele mele..

Stia ca nu va dura o eternitate.Stia ca va parasi candva locul in care a copilarit.Dar nu se astepta sa faca asta asa de repede.Voia sa invete sa iubeasca, sa cunoasca omul frumos,sa traiasca fiecare sentiment acolo. Dar nu voia sa creasca.Voia sa opreasca timpul in loc, dar nu putea.Era ca un nisip ce se scurgea prin mainile ei si nu putea sa-l opreasca.Un tipat se auzi puternic,dar nimeni nu intoarse capul sa vada cine fusese faptasul.Oare pentru ca ei,de fapt, nu auzisera?Oare acela fusese interiorul ei luptandu-se cu mania si tristetea pe care o purta?Stia ce era.Nu incercase nici un minut sa nege.Isi arunca privirea ultima data spre acea cladire crem pe care nu o mai putea numi "scoala mea".Acum o numea "o parte din mine".Stia ca nu o va mai putea privi vreodata la fel.Stia ca a fost acolo eleva pentru ultima data, ca nu va mai sta in aceeasi clasa, in aceeasi banca alaturi de aceeasi colegi.Colegii, prietenii, partile din ea timp de opt ani.O dureau despartirile.Trecuse peste o groaza, dar asta era cea mai dureroasa.O ura dar totodata o iubea pentru ce ii facea. O lasa sa traiasca fiecare sentiment posibil.Ii indeplinea dorinta.Dorinta cu care venise acum 8 ani, in uniforma albastra si cu ghiozdanul plin de sperante in spate.
O ajutase.O ajutase sa cunoasca omul frumos si tot ce tinea de el.O ajutase sa gaseasca alinarea in bratele unor persoane de care era sigura ca nu se va desparti niciodata.
"Alexandra!Alexandra!"
Strigatele nu-i mai dadeau pace.Se apropiau, apoi se indepartau ,dar nu plecau.Asa ca, nu avea de ales.Imaginea scolii fu brusc intrerupta si in fata ei era acum prietena ei.
"Mergem?", o intreba ea cu scantei in ochii caprui.
"Voi mergeti, eu am sa raman.",i-a raspuns mutandu-si privirea din nou catre scoala.
Stia ce avea sa faca.Avea sa ramana pentru totdeauna cu ea, purtand-o mereu in suflet.

I wish...

Nutelasnutelasnutelasnutelas!!!!!!!!!!
Stii ce as vrea?Sa nu ma satur niciodata de prezenta ta, de privirea ta pe care mi-o arunci pe ascuns,de zambetul tau.
Spune-mi, spune-mi ce simti si am sa-ti spun si eu.Ti-e frica?Si mie!Gandindu-ma la Y, ti-as spune "hai sa ne fie frica impreuna".Mie nu mi-ar mai fi atunci.As fi cu tine,si toate gandurile mele ar ingheta.Ar ramane doar sentimentele pe care ti le port de 5 luni incoace.Dar tie?Ti-ar mai fi frica?Ti-ar fi frica de mine sau de sentimentele mele?Sau de ale tale?Stii cat as vrea sa-mi raspund singura la intrebarea asta?Cat as vrea sa-ti fie frica de sentimentele tale?Vreau sa-mi spui,spune-mi tot ce ai pe suflet.
Nu te iert.Pentru chestia de azi nu te iert.Ai uitat de mine,iar eu nu pot sa mi te scot din cap.De ce?De ce imi faci asta?Nu te iert.Am sperat sa vii, sa ma vezi pe mine!!! Eu am venit pentru tine, doar pentru tine.Nu mi-a pasat de altii, tu erai scopul meu mai ales pentru ca m-ai intrebat daca vin ca si cum chiar ti-ar fi pasat de mine! Stiu ca nu esti indiferent, stiu asta si stii si tu!
Tot ce sper e ...asta!:

You know you love me!

Al meu pentru totdeauna

Te urasc.Te urasc.Te urasc.Te urasc.
Te urasc pentru ochii aia albastri care ma faceau sa tremur, sa ma scufund in ei ca intr-o mare adanca.Te urasc pentru ca inca mai fac asta.Vrei sa stii ce e amuzant?Ca nu te-am mai vazut de un an,si brusc..sentimentele revin.Inca ma mai gandesc la zilele in care vorbeam tot timpul, cand ma duceai acasa si radeai de fiecare chestie nebuneasca pe care o faceam.Aveai un ras melodios care ma facea sa ma topesc,apoi imi povesteai si tu ceva si radeam tot drumul.Oare cu tine au luat nastere crizele mele de ras?Oare cu tine au luat nastere sperantele mele?Oare cu tine a inceput totul? Raspunde-mi,te rog. Ajuta-ma sa aflu raspunsurile intrebarilor mele, fi acolo cu mine. 
Nu te-ai schimbat, ai ramas acelasi.Nu ne despart decat cativa metrii si poate visele noastre.Poate ca intr-o zi se vor intalni destinele noastre, dar eu cred ca destinul ti-l faci singur.Spune-mi ca gresesc, spune-mi ca mi-ai dus lipsa. Spune-mi ca intr-o zi te voi revedea.

Restul continua tu,eu nu mai am taria necesara...

Va rugam sa nu inchideti programul!

Anul trecut plecau ei,anul asta plecam noi.
Nu stiu unde plecam, dar un lucru stiu sigur.Fiecare pleaca pe drumul lui,fara sa arunce vreo privire inapoi.Nu stiu cat m-am schimbat de a lungul acestor 8 ani petrecuti in acelasi loc cu aceleasi persoane.Mi-e greu,mi-e greu sa ma gandesc la ei ca parte a trecutului meu.

Totul incepe intr-o zi de septembrie cand esti cu mama de mana, cu ghiozdanul in spate si cu multe emotii in spatele zambetului pe care il afisezi.Apoi, cunosti persoanele cu care vei sta 4 ani de zile,cu care ti se vei termina perioada de copilarie.Rasete,plansete,suparari..Tot tacamul de care vei avea parte atatia ani.
Apoi, se termina totul intr-o zi de vara,in iunie..Plansete peste plansete.Dar asa e fiecare sfarsit.Dupa parerea unora e fericit, si a altora e dureros.
Mi-e freu sa cred ca pentru voi,cei cu care mi-am petrecut copilaria, e o usurare sa "scapam" unii de altii.E dureros.Pentru mine asa e.Ma desparte de niste bucati ale sufletului meu,si doare.
Parca am spart o oglinda si nu o mai pot repara niciodata.

Poate m-am schimbat si eu, poate ca ne-am schimbat toti.Poate ca nu mai suntem aceeasi copilandrii care spera sa ramana pentru totdeauna impreuna.
Fizic nu o sa mai fim impreuna asa curand.Dar sufleteste..Eu o sa fiu mereu cu voi,pana si cu cei care m-au enervat toti acesti 8 ani.Sunteti o parte din mine,si la naiba! Nu pot nega asta,oricat as vrea,oricat am spus ca va urasc..

Am cele mai bune prietene, iar pe urmatoarea o descopar abia acum.

You know you love me !

Am descoperit un artist

Mi-e rusine sa spun ca atat de tarziu l-am descoperit pe Mircea Cartarescu.
Ieri am fost la lansarea lui de carte "frumoasele straine" in cadrul "20 de ani Humanitas". Am descoperit cine este autorul genialei poezii (pe care continui s-o recitesc de mai bine de o jumatate de ora) "stelute in genele ei".
Am ajuns acolo cu o ora inainte.Eram fericita ca ma aflam printre atatea carti, printre atatia iubitori de cultura.M-am asezat in primul rand,poate si din dorinta de a vedea chipurile unor oameni care ,din punctul meu de vedere, nu sunt obisnuiti.Apoi,am inceput sa ma intreb unde-i Mircea, si de ce nu mai apare.Dupa..Ei bine, l-am vazut. Un om modest, cu camasa si blugi.Cand a intrat in incapere, a pasit cu pasi timizi, cu un zambet dulce si modest in acelasi timp.Vorbea incet, ca pentru el.Din dorinta de a-l analiza mai bine, m-am dus langa carti unde el dadea un interviu.Nu am putut auzi ce spunea, dar eram sigura ca spusele lui de mai tarziu vor recompensa si ce nu am putut auzi mai devreme. La un moment dat,in fata mea observ trei oameni :Mircea Cartarescu,Gabriel Liiceanu si Ioana Parvulescu.
Nu am cuvinte sa exprim mandria pe care am avut-o, gandindu-ma ca tara asta are atatea genii,artisti in adevaratul sens al cuvantului. I-am ascultat pe toti cu un zambet pe fata, gandurile mele au fost blocate cand au inceput sa vorbeasca,iar la sfarsit, cand domnul Liiceanu a anuntat ca MC era la "dispozitia" noastra pentru autografe, mi-am dorit sa nu se termine.
Dar am plecat fericita, cu gandul ca azi ma voi duce din nou.

"Pentru Alexandra,cu invidia ca va citi cartea asta (eu o stiu prea bine ca s-o mai citesc. Mircea Cartarescu."