Nu e chiar orice fel de joc. Este un joc care exista de foarte multa vreme, insa eu abia acum l-am descoperit.
E ciudat, nu are nume, nu implica doi jucatori, zaruri sau pioni. Si mai e o chestie care pentru unii poate e rea, iar pentru altii poate e buna, depinde si de cum privesti lucrurile.
Nu poti trisa.
Ce trebuie sa faci ?
Jocul iti va oferi o perioada de timp, insa tu nu vei stii cat de lunga e . Poate fi una de 7,10, 23, 11, 60 ani, poti presupune, poti face o mie de calcule sa o afli. Degeaba. Scopul jocului este ca atunci cand vei ajunge la sfarsitul perioadei sa nu-ti mai pese de cat timp a trecut ci de ce ai facut in timpul ala.
Da, exista si castigatori si pierzatori.
miercuri, 12 decembrie 2012
marți, 4 decembrie 2012
I- iata
... cum am ajuns eu sa fiu o pierzatoare.
Si nu una oarecare. Nu am pierdut la jocuri de noroc, pariuri sau la mai stiu eu ce.Am pierdut bucatelele de sticla din pandantivul meu albastru ca marea, una cate una, pana cand intr-un final, am ajuns sa raman cu foarte putine.
Sincera sa fiu, nu-mi mai aduc aminte care a fost prima bucatica pierduta, acum un an sau doi, sau trei.. In orice caz, nu am pierdut-o dintr-o data, ci treptat. O data a vrut sa cada, nu am lasat-o eu, a doua si a treia oara la fel, pana cand mi-am dat seama ca nu o pot tine cu forta, asa ca am lasat o sa cada si sa ajunga in ce loc vrea ea. imi doresc si acum s o gasesc, mi e un dor nebun de ea, dar stiu ca nu o pot face sa se intoarca.Cel putin, nu acum.
A doua ..A doua a fost cea mai brusca pierdere dintre toate. A plecat de buna voie, a plecat dintr-un loc plin de iubire, crezand ca in pandantivul nou in care va ajunge va gasi si mai multa. Da, s-a inselat. Si ma bucur.Desi din cand in cand se mai intoarce, eu stiu ca nu asa cum si-ar dori. Ar vrea sa se intoarca de tot dar nu poate. Este tinuta in loc, dar lupta sa scape. Problema acum este ca, desi sticluta poate veni inapoi, eu poate deja am inlocuit-o. Dar nu pot sa zic asta acum, inca ii pastrez acelesi loc.
Iar a treia.. Of. Nici nu stiu cum sa vorbesc de ea. E cea mai recent pierduta. Nu stiu daca imi este dor de ea, de fapt, nu-mi e. Sunt atat de nervoasa pe ea incat as lua un ciocan, as pune-o pe fundul de bucatarie si as face-o zob. Si nu mi-ar parea rau. Desi era o bucata importanta, desi avea aceeasi forma, ea nu mai era aceeasi. Era schimbata. Albastrul devenise negru si voia sa-mi zgarie pielea cateodata cu partea ei ascutita. Cand a plecat, a avut grija sa-mi lase un semn pe piele, nici acum nu stiu ce semnifica, nici ea nu cred. A fost facut de manie, sunt sigura, o sa-i para rau cand o sa-si dea seama la ce a renuntat. La un diamant pentru a fi o tinichea.
Multumesc sticlutelor care sunt inca aproape de mine. As fi nimic fara pandantivul asta compus din ele.
Si nu una oarecare. Nu am pierdut la jocuri de noroc, pariuri sau la mai stiu eu ce.Am pierdut bucatelele de sticla din pandantivul meu albastru ca marea, una cate una, pana cand intr-un final, am ajuns sa raman cu foarte putine.
Sincera sa fiu, nu-mi mai aduc aminte care a fost prima bucatica pierduta, acum un an sau doi, sau trei.. In orice caz, nu am pierdut-o dintr-o data, ci treptat. O data a vrut sa cada, nu am lasat-o eu, a doua si a treia oara la fel, pana cand mi-am dat seama ca nu o pot tine cu forta, asa ca am lasat o sa cada si sa ajunga in ce loc vrea ea. imi doresc si acum s o gasesc, mi e un dor nebun de ea, dar stiu ca nu o pot face sa se intoarca.Cel putin, nu acum.
A doua ..A doua a fost cea mai brusca pierdere dintre toate. A plecat de buna voie, a plecat dintr-un loc plin de iubire, crezand ca in pandantivul nou in care va ajunge va gasi si mai multa. Da, s-a inselat. Si ma bucur.Desi din cand in cand se mai intoarce, eu stiu ca nu asa cum si-ar dori. Ar vrea sa se intoarca de tot dar nu poate. Este tinuta in loc, dar lupta sa scape. Problema acum este ca, desi sticluta poate veni inapoi, eu poate deja am inlocuit-o. Dar nu pot sa zic asta acum, inca ii pastrez acelesi loc.
Iar a treia.. Of. Nici nu stiu cum sa vorbesc de ea. E cea mai recent pierduta. Nu stiu daca imi este dor de ea, de fapt, nu-mi e. Sunt atat de nervoasa pe ea incat as lua un ciocan, as pune-o pe fundul de bucatarie si as face-o zob. Si nu mi-ar parea rau. Desi era o bucata importanta, desi avea aceeasi forma, ea nu mai era aceeasi. Era schimbata. Albastrul devenise negru si voia sa-mi zgarie pielea cateodata cu partea ei ascutita. Cand a plecat, a avut grija sa-mi lase un semn pe piele, nici acum nu stiu ce semnifica, nici ea nu cred. A fost facut de manie, sunt sigura, o sa-i para rau cand o sa-si dea seama la ce a renuntat. La un diamant pentru a fi o tinichea.
Multumesc sticlutelor care sunt inca aproape de mine. As fi nimic fara pandantivul asta compus din ele.
duminică, 11 noiembrie 2012
H-Hipnoza
Ai crede ca fiind doar sambata, lucrul asta anunta si o zi obisnuita. Somn de voie pana dupa amiaza, apoi un concert, apoi un suc pe D in locul X si apoi acasa, inapoi in pijamaua albastra cu ursuleti, cearceafurile albe si perna cu putin negru pe ea din momentele in care te-ai culcat machiata si dintr-un motiv sau altul ai varsat cateva lacrimi. Dar in ziua aia, fara sa stii dinainte, ai iesit din rutina ta obisnuita si, cum si tu spui, ceva magic s-a intamplat.
R. s-a intamplat. Sau mai bine spus, B. spunandu-ti ca e R in spatele tau. La fel ca la scoala, cu zambetul pe fata cand te vede, mereu bine dispus, mereu cu o dorinta arzatoare de a il lua in brate. Nici tu nu stii din ce motiv ai face asta, de fapt, n-ai avea nevoie de motiv. Se aseaza langa tine, si brusc, tot cheful de viata pe care pana in momentul ala nu l-ai avut, revine. Si era..perfect.Din vorba in vorba, ajungeti sa vorbiti de el.
Il intrebi unde e, ce mai face, ce mai stie de el.. Si ce crezi? Iti spune ca e in locul O , chiar langa tine. Si ce sa faci, sa te duci la el, sa-l iei in brate, sa-l saluti doar?
'Sa nu-i spui ca m-ai vazut. ', ii spui lui R. El ramane socat, cum altfel ar putea fi, isi taraie scaunul si-l lipeste de al tau si te intreaba daca n-ai ceva sa-i spui. Ii spui ca nu, nu s-a intamplat nimic, doar ca nu vrei sa-l vezi, sa stie ca esti mai aproape de el decat crede. Te saruta pe obraz si pleaca, ai fi vrut sa-l prinzi de mana, sa-l tragi inapoi, sa ramana cu tine, sa te.. protejeze. De ce?
Intoarce-ti privirea. Haide. E inca acolo. Si poate o sa pleci tu inaintea lui. Sau poate a plecat deja si nu l-ai vazut tu. Oare s-a intamplat asta? Nu.. Nu.. Uite-l! Uite-l cum trece razand langa cei trei prieteni ai sai, G si nu-mai-stii-cum-il-cheama, sari din scaun, mai aveai un pic si-l daramai, usor fetito, ai uitat ca tot in ritm alert a plecat si el si te-a lasat singura? Dar nu-ti mai sta gandul la nimic, ajungi in spatele lui si ii pui mainile in jurul taliei, se intoarce si.. iti sare in brate..Cu totul, cu tot corpul, cu toate emotiile. In momentul ala..In momentul ala ti-a daruit tot. Atunci ati reusit ca nu numai unul dintre voi sa fie hipnotizat de celalalt ci, de data asta, sa va hipnotizati unul pe altul. Felicitari. Era si timpul!
"Once upon a time, there was a boy who loved a girl, and her laughter was a question he wanted to spend his whole life answering."
R. s-a intamplat. Sau mai bine spus, B. spunandu-ti ca e R in spatele tau. La fel ca la scoala, cu zambetul pe fata cand te vede, mereu bine dispus, mereu cu o dorinta arzatoare de a il lua in brate. Nici tu nu stii din ce motiv ai face asta, de fapt, n-ai avea nevoie de motiv. Se aseaza langa tine, si brusc, tot cheful de viata pe care pana in momentul ala nu l-ai avut, revine. Si era..perfect.Din vorba in vorba, ajungeti sa vorbiti de el.
Il intrebi unde e, ce mai face, ce mai stie de el.. Si ce crezi? Iti spune ca e in locul O , chiar langa tine. Si ce sa faci, sa te duci la el, sa-l iei in brate, sa-l saluti doar?
'Sa nu-i spui ca m-ai vazut. ', ii spui lui R. El ramane socat, cum altfel ar putea fi, isi taraie scaunul si-l lipeste de al tau si te intreaba daca n-ai ceva sa-i spui. Ii spui ca nu, nu s-a intamplat nimic, doar ca nu vrei sa-l vezi, sa stie ca esti mai aproape de el decat crede. Te saruta pe obraz si pleaca, ai fi vrut sa-l prinzi de mana, sa-l tragi inapoi, sa ramana cu tine, sa te.. protejeze. De ce?
Intoarce-ti privirea. Haide. E inca acolo. Si poate o sa pleci tu inaintea lui. Sau poate a plecat deja si nu l-ai vazut tu. Oare s-a intamplat asta? Nu.. Nu.. Uite-l! Uite-l cum trece razand langa cei trei prieteni ai sai, G si nu-mai-stii-cum-il-cheama, sari din scaun, mai aveai un pic si-l daramai, usor fetito, ai uitat ca tot in ritm alert a plecat si el si te-a lasat singura? Dar nu-ti mai sta gandul la nimic, ajungi in spatele lui si ii pui mainile in jurul taliei, se intoarce si.. iti sare in brate..Cu totul, cu tot corpul, cu toate emotiile. In momentul ala..In momentul ala ti-a daruit tot. Atunci ati reusit ca nu numai unul dintre voi sa fie hipnotizat de celalalt ci, de data asta, sa va hipnotizati unul pe altul. Felicitari. Era si timpul!
"Once upon a time, there was a boy who loved a girl, and her laughter was a question he wanted to spend his whole life answering."
miercuri, 12 septembrie 2012
G-Golul
Sunt in momentul ala al vietii in care nu stiu ce sa fac cu ea. E ca si cum eu as fi in punctul 1 si in fata mea se afla sosele numite de la "A" la "X" si fiecare duce catre o alta destinatie.Si nu am pe cineva langa mine, sunt singura cuc. Si nu pentru ca nu as avea atatea persoane care ar putea sta aici, nicaieri, de fapt, ci pentru ca eu nu le-am lasat. E simplu de ce. Nu ar avea cu ce sa ma ajute. Pana la urma, e alegerea mea fie ca ma voi duce pe drumul "J", fie pe "T". Sau poate pe niciunul.
E greu. Mai degraba frustrant. Cum se face ca pana acum am stiut exact care mi-e drumul si acum nu mai stiu nici cum sa ajung inapoi? Nu stiu ce sa aleg, cum sa aleg.. L. ma intelege. Mi-a spus ca si el a fost in aceeasi situatie, ca a fost la fel de dezorientat ca mine. Intr-un final, a ales drumul "M" care, spune el, a fost cel mai bun. Dar niciodata nu mi-a spus care a fost criteriul lui de eliminare a celorlalte posibilitati. Ma rog, asta cred ca tine de fiecare in parte, ce poate, ce ii place samd.
Eu acum nu stiu ce imi place, adica stiu. Dar de fapt nu stiu. Vezi? E complicat. Si ideea e sa ajung pe drumul cel mai bun, unde nu trebuie sa muncesc o zi din toata viata mea datorita alegerii mele. Mai am foarte putin timp de stat aici, nicaieri, in speranta de a face totusi un pas. Incet, incet..
Noroc sa fie. (?)
E greu. Mai degraba frustrant. Cum se face ca pana acum am stiut exact care mi-e drumul si acum nu mai stiu nici cum sa ajung inapoi? Nu stiu ce sa aleg, cum sa aleg.. L. ma intelege. Mi-a spus ca si el a fost in aceeasi situatie, ca a fost la fel de dezorientat ca mine. Intr-un final, a ales drumul "M" care, spune el, a fost cel mai bun. Dar niciodata nu mi-a spus care a fost criteriul lui de eliminare a celorlalte posibilitati. Ma rog, asta cred ca tine de fiecare in parte, ce poate, ce ii place samd.
Eu acum nu stiu ce imi place, adica stiu. Dar de fapt nu stiu. Vezi? E complicat. Si ideea e sa ajung pe drumul cel mai bun, unde nu trebuie sa muncesc o zi din toata viata mea datorita alegerii mele. Mai am foarte putin timp de stat aici, nicaieri, in speranta de a face totusi un pas. Incet, incet..
Noroc sa fie. (?)
miercuri, 18 iulie 2012
F-Fantoma
Nu stiu cine esti. Nici nu imi dau seama de ce ai aparut. Culmea e ca ma bucur ca ai aparut. Parca prezenta ta, zambetul tau, jocurile tale ma incarca cu o doza maare de energie, de fericire de fapt.Deci.
Ce-mi faci?
Ce-mi faci?
duminică, 6 mai 2012
E-(r)Enunt
Imi datorez mie asta.De prea multa vreme.Fiecare lucru care imi amintea de tine imi spunea "gata,acum e momentul.trebuie s-o faci.' . Dar am tras de timp.'Nu azi, maine.', spuneam de fiecare data...
Maine.
Azi, azi e maine.Azi, eu renunt. Renunt la tine, la noi, la tot. Si respir usurata. Am aruncat piatra cu numele tau scris pe ea in mare si nimeni n-o s-o mai gaseasca.
Te sarut.
Maine.
Azi, azi e maine.Azi, eu renunt. Renunt la tine, la noi, la tot. Si respir usurata. Am aruncat piatra cu numele tau scris pe ea in mare si nimeni n-o s-o mai gaseasca.
Te sarut.
sâmbătă, 7 aprilie 2012
D- despartirea
E uimitor cat de important poate fi un semafor. Si cat de util ar fi in fiecare moment din vietile noastre, nu numai pe strada.
Totul ar fi mai usor, nu? Sa stii pe cine sa iubesti, pe cine sa nu , sa faci un lucru cu toata fiinta ta sau poate nu.
Iti mai aduci aminte semaforul de la acea strada cu acele fantani si cu acel apus care parca ne soptea ca odata cu el apunem si noi?Sau poate celalalt semafor care fura sarutari blajine si priviri ascunse.Ai uitat.. Nu-i nimic, nu te invinovatesc.Pentru tine era verde , iar pentru mine rosu , ai traversat spre statie unde o adiere blanda de vant te-a luat. Acum, oriunde ai fi, faci ceea ce-ti place.Imposibilul posibil.Caci asta erai tu pentru mine, erai un portelan din vitrina mamei neatins de nimeni de frica sa nu-l sparga..
Dar ce trist imi pari a fi acum, parca te-ai schimbat.Spune-mi, cine ti-a furat stralucirea ochilor caprui si mici?O vei mai recapata vreodata? Spune-mi ca da, minte-ma, si am sa te cred asa cum am crezut fiecare minciuna de-a ta, fiecare 'te iubesc' si n-o sa-mi para rau.Cum nu mi-a parut nici atunci.Am sa traversez pe rosu si o voi lua la fuga catre tine, pentru a te strange puternic in brate si am sa strig cat ma vor tine plamanii 'mi-a fost dor, dor, dor de tine!'. Ma va auzi toata lumea, poate atunci isi vor da seama cat de mult gresesc si cat de prosti sunt lasand lucrurile magice sa treaca pe langa ei , vreau sa treaca pe rosu sa simta ce am simtit eu caci.. e doar iubire. Si vrei sau nu, la un moment dat tanjesti cel mai mult sa respiri doar asta.
"m-am mutat."
"nu.."
Totul ar fi mai usor, nu? Sa stii pe cine sa iubesti, pe cine sa nu , sa faci un lucru cu toata fiinta ta sau poate nu.
Iti mai aduci aminte semaforul de la acea strada cu acele fantani si cu acel apus care parca ne soptea ca odata cu el apunem si noi?Sau poate celalalt semafor care fura sarutari blajine si priviri ascunse.Ai uitat.. Nu-i nimic, nu te invinovatesc.Pentru tine era verde , iar pentru mine rosu , ai traversat spre statie unde o adiere blanda de vant te-a luat. Acum, oriunde ai fi, faci ceea ce-ti place.Imposibilul posibil.Caci asta erai tu pentru mine, erai un portelan din vitrina mamei neatins de nimeni de frica sa nu-l sparga..
Dar ce trist imi pari a fi acum, parca te-ai schimbat.Spune-mi, cine ti-a furat stralucirea ochilor caprui si mici?O vei mai recapata vreodata? Spune-mi ca da, minte-ma, si am sa te cred asa cum am crezut fiecare minciuna de-a ta, fiecare 'te iubesc' si n-o sa-mi para rau.Cum nu mi-a parut nici atunci.Am sa traversez pe rosu si o voi lua la fuga catre tine, pentru a te strange puternic in brate si am sa strig cat ma vor tine plamanii 'mi-a fost dor, dor, dor de tine!'. Ma va auzi toata lumea, poate atunci isi vor da seama cat de mult gresesc si cat de prosti sunt lasand lucrurile magice sa treaca pe langa ei , vreau sa treaca pe rosu sa simta ce am simtit eu caci.. e doar iubire. Si vrei sau nu, la un moment dat tanjesti cel mai mult sa respiri doar asta.
"m-am mutat."
"nu.."
marți, 17 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)