Eram impreuna. Doar asta mai conta acum, eram noi 2, la bine si la rau, impreuna, pana cand moartea ne va desparti. Vroiam sa imbatranim impreuna, si atunci sa ne amintim de clipele pe care le`am trait in tinerete, sa radem, sa plangem impreuna. Asa imi doream.
Si stiam ca as va fi.
Marea era martora la acest juramant, la aceasta promisiune, la acest legamant ce ne lega pe amandoi pentru eternitate.
Ora,minutul,secunda acum nu mi se pareau mai lungi, si nici prea scurte.
Dar totusi un gand imi zboara prin minte de cand ochii albastrii mi`au aparut din nou in fata ochilor : daca nu as fi venit la mare ne`am mai fi intalnit vreodata?!
As fi uitat licarirea din ochii lui?!
Nu aveam inca nici un raspuns.
Dar oare imi doream unul?! Momentan..nu. Ma simteam bine cu el, nu`mi mai faceam griji, ma simteam in siguranta.. si pentru prima data.. iubita!
Eram fericita. Dupa multe momente triste din viata mea, printre care faceau in mare parte si prieteni, dar si familia, el ma ajuta sa trec peste asta doar privindu`ma.Ochii lui, pur si simplu ma linisteau, calmau, ma ungeau pe inima.
Ma luase de mana, si`mi saruta usor fruntea spunandu`mi : "Aici incepe viitorul nostru!".
Da, avea dreptate, aici incepea viitorul nostru!
"Daca va fi acum, nu va mai fi alta data!"
[7]
