Mi-e rusine sa spun ca atat de tarziu l-am descoperit pe Mircea Cartarescu.
Ieri am fost la lansarea lui de carte "frumoasele straine" in cadrul "20 de ani Humanitas". Am descoperit cine este autorul genialei poezii (pe care continui s-o recitesc de mai bine de o jumatate de ora) "stelute in genele ei".
Am ajuns acolo cu o ora inainte.Eram fericita ca ma aflam printre atatea carti, printre atatia iubitori de cultura.M-am asezat in primul rand,poate si din dorinta de a vedea chipurile unor oameni care ,din punctul meu de vedere, nu sunt obisnuiti.Apoi,am inceput sa ma intreb unde-i Mircea, si de ce nu mai apare.Dupa..Ei bine, l-am vazut. Un om modest, cu camasa si blugi.Cand a intrat in incapere, a pasit cu pasi timizi, cu un zambet dulce si modest in acelasi timp.Vorbea incet, ca pentru el.Din dorinta de a-l analiza mai bine, m-am dus langa carti unde el dadea un interviu.Nu am putut auzi ce spunea, dar eram sigura ca spusele lui de mai tarziu vor recompensa si ce nu am putut auzi mai devreme. La un moment dat,in fata mea observ trei oameni :Mircea Cartarescu,Gabriel Liiceanu si Ioana Parvulescu.
Nu am cuvinte sa exprim mandria pe care am avut-o, gandindu-ma ca tara asta are atatea genii,artisti in adevaratul sens al cuvantului. I-am ascultat pe toti cu un zambet pe fata, gandurile mele au fost blocate cand au inceput sa vorbeasca,iar la sfarsit, cand domnul Liiceanu a anuntat ca MC era la "dispozitia" noastra pentru autografe, mi-am dorit sa nu se termine.
Dar am plecat fericita, cu gandul ca azi ma voi duce din nou.
"Pentru Alexandra,cu invidia ca va citi cartea asta (eu o stiu prea bine ca s-o mai citesc. Mircea Cartarescu."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu